UN MANIFEST IMPOTRIVA MONOGAMIEI SI IMPOTRIVA MONOTONIEI

Pledez pentru o revoluţie a relaţiilor, distrugerea regulilor dintr-o relaţie pentru a crea vieţi de intensitate, pasiune şi dragoste abundentă nerestricţionată, fără obligaţii, plictiseli şi restricţii. Pledez pentru comunităţi radicale de sprijin şi dragoste, pentru înlocuirea unei lumi fracturate şi vide, pline de lipsuri şi temeri din actualul model al cuplului.

Monogamie şi Anarhie

Justificările cele mai obişnuite ale monogamiei sunt că este ceva «natural» şi «normal», acestea fiind dovedite de funcţiile reproductive ale fiinţei umane. Funcţia care ajută la popularea lumii de către oameni. Natura umană ne-a pre-programat să fim capabili de a iubi o singură persoană la un moment dat, să simţim în mod natural sentimentele de gelozie şi posesiune.
Personal, nu am încredere în nici un status-quo care face apel la «natura umană» pentru a se justifica, deoarece de obicei acest fel de argumente apelează la un sens tiranic al «ordinii», care a fost folosit întotdeauna la îngrădirea oamenilor în rolurile lor «naturale». În spatele oricărui fapt care pretinde că este «adevărul» sau că «aşa stau lucrurile», de obicei se ascunde o structură a puterii.
f
În termeni anarhişti, monogamia este una dintre cele mai slăvite ierarhii din natura umană: ea plasează acea personă «specială» în vârful ierarhiei tale de priorităţi (importanţe) şi retrogradează toate celelalte relaţii la nivel de mai puţin intime, mai puţin importante în ceea ce priveşte prioritatea. «Eşti al meu» este cel mai înalt stadiu al posesiunii şi cea mai înaltă limitare posibilă a libertăţii. Ca anarhistă ştiu că nu vreau să mă simt limitată în exprimarea mea sentimentală de obiceiuri, tradiţii, obligaţii şi nu mi-ar plăcea să ştiu că cei pe care îi iubesc îşi limitează sfera acţiunii şi sentimentele din aceste motive. Daca i-aş iubi cu adevărat aş vrea ca ei să găsească împlinirea şi libertatea maximă. Jos cu obligaţia, jos cu posesiunea!!

Controlul sentimental, pe care îl exercită regulile monogamiei, poate că nu este foarte evident sau pus pe hârtie undeva (decât în cazul căsătoriei), dar reprezintă totuşi o metodă eficace de limitare şi control asupra libertăţii oamenilor. Majoritate relaţiilor «normale» se bazează pe constrângerea presupusă a unui contract de monogamie – că a «înşela» este ceva greşit, ceva rău şi înseamnă că nu mai iubeşti acea personă, că cel ale cărui sentimente s-au schimbat, nu mai iubeşte şi va fi învinuit.

Jos cu lipsa sentimentelor!

Nu este surprinzător faptul că cuvântul «monogamie» rimează cu cel de «monotonie». În termeni sentimentali, monogamia este caracterizată de lipsuri – ea limitează toate celelalte relaţii care nu sunt definite ca «relaţia», fixează restricţii (graniţe) de intimitate cu ceilalţi, ceea ce înseamnă că ne simţim vinovaţi dacă depăşim această limită şi ne simţim îndepărtaţi de «celălalt», de «jumătatea noastră». Limitează ideile noastre despre intimitate şi categorizează ideile noastre despre dragoste, astfel plasăm toată această importanţă asupra sexului şi negăm toate celelalte modalităţi de a arăta dragostea; în acelaşi timp pune toată această presiune pe relaţiile noastre sexuale, ca şi cum având relaţii de intimitate sexuală cu cineva automatic le determină complet răspunzătoare pentru toate aspectele sentimentelor tale. Aceasta este o presiune enormă pe care o singură persoană nu ar putea să o suporte. «Eşti totul pentru mine» este declaraţia supremă a co-dependenţei, a lipsei de preţuire a sinelui. Trebuie sa fii sigur pe tine mai întâi, astfel încât oricine ar veni ulterior ar fi «cireaşa de pe tort».
Pentru imaginaţie şi împotriva standardizării !!

Structura monogamiei neagă structurile alternative ale comunităţii şi extinde atomizarea societăţii astfel încât ne cuplăm în perechi şi ne ascundem de restul lumii în cupluri, protejându-ne sentimentele, încercând să le forţăm să nu se schimbe. Ne determină să ne rănim unul pe celălat când inevitabila tranziţie şi schimbare a tuturor lucrurilor face ca sentimentele faţă de acel «singurul» să se schimbe, când inevitabil nu putem respecta acea promisiune de a iubi şi de a fi fidel unei singure persoane pentru toată viaţa. Promisiunea monogamiei este încercarea de a nu urma liber imediatele noastre dorinţe, o încercare de a sufoca şi de a îngheţa un sentiment care se rezumă doar la context, la moment, la a face o promisiune pentru veşnicie pe care nu o poţi garanta.

Idei preconcepute cum ar fi – a trăi fără monogamie înseamnă a fi singur, sunt argumente ale celor care nu au imaginaţie. Pot folosi exemplele multor oameni pe care îi cunosc, care au relaţii de monogamie, pentru a demonstra că monogamia nu este răspunsul la această problemă. Ca anarhistă, nu caut numai o reacţie la ceea ce critic (monogamia), ci o alternativă radicală («dragoste radicală» şi comuniune) care poate transforma complet relaţiile de dragoste, de suport emoţional şi intimitate.

Când vorbesc despre «dragoste radicală» nu mă refer doar la respingerea monogamiei, ci mai ales la a radicaliza toate relaţiile din viaţa ta, oferind şi primind mai multă dragoste, şi nu mai puţină. Mă refer la a reflecata asupra cine/ce beneficiază de aceste limite (graniţe) şi cum putem avea relaţii, mai împlinite, mai puţin distruse, mincinoase şi încordate, în viaţa noastră, orice fel de relaţii cu prieteni, familii, iubiţi.

Deci nu mă refer numai la sex, la relaţii multiple şi «polyamory», mă refer la încercarea de a transforma şi revoluţiona întreaga noastră abordare sentimentală. Cu siguranţă nu sunt adepta înşelării partenerilor pentru a fi «mai radical» sau să îi răneşti pe cei pe care îi iubeşti ori să îi calci în picioare în goana individualistă după plăcerea absolută pentru tine însuţi. Vorbesc despre faptul de a pretinde libertate pentru tine şi, de asemenea, garantarea acestei libertăţi celor pe care îi iubeşti, despre a avea pretenţia sincerităţii de la tine însuţi şi de la cei pe care îi iubeşti. Din punctul meu de vedere, chiar dacă adevărul este mai dureros, dacă asta presupune o viaţă de sinceră dorinţă şi interacţiuni mai autentice cu oamenii, acesta este un preţ pe care sunt dispusă să mi-l asum. Durere mai degrabă decât o obligaţie neplăcută !!!

Sentimentul de frică este un alt element care stă la baza compromisului monogamiei, frica de a fi rănit, încercarea de a limita necunoscutul, mitul conform căruia chiar am putea limita sau controla viitorul. Frica singurătăţii şi a respingerii. Într-o structură alternativă a dragostei radicale, aceste sentimente nu ar fi nici pe departe atât de importante când o relaţie sexuală se termină, pentru că am încerca să ne sprijinim nu numai pe o singură persoană pentru tot suportul emoţional, stimă de sine etc. Nu ne-am limita relaţiile (familie, „prieteni” etc.) din cauza acestei relaţii din vârful ierarhiei, deci ar fi mult mai greu să ne simţim singuri, neiubiţi, să simţim lipsa intimităţii.

Sfaturi practice

Încercarea de a respinge programarea monogamiei nu este o treabă tocmai uşoară, având în vedere nivelul bombardării propagandei monogamiste şi slăvirea monogamiei în religie, în structurile legislative şi cele sociale. Totul este structurat pentru oameni în perechi şi tot ce văd la TV şi în reviste (ca şi promovarea normalităţii sexuale şi a heterosexualităţii) este promovarea monogamiei romantice. Perpetuarea scopului de a-l găsi pe „cel ales” ca scop al vieţii.

De asemenea, nu este un lucru uşor ceea ce se cere pentru a duce o viaţă cu dorinţe libere, dragoste sinceră şi nelimitate tipuri de relaţii intime cu un număr nelimitat de oameni (din nou, nu este vorba numai despre sex). Este nevoie de putere, stimă de sine, înţelegerea sinelui.
În ceea ce priveşte în mod specific relaţiile sexuale, una dintre principalele apărări ale monogamiei în relaţiile sexuale este sentimentul de „gelozie”. Acesta este un sentiment pe care nu îl consider inevitabil şi natural; după cum am mai spus, am o neîncredere inerentă în tot ceea ce se presupune a fi „natural” sau „înnăscut”. Când sunt atinsă de gelozie, ceea ce mi se întâmplă frecvent, trebuie să-mi controlez sentimentele şi să conştientizez că asta este din cauza problemelor mele şi nu este vina persoanei pe care sunt geloasă. De asemenea, îmi readuc aminte că relaţia celui pe care îl iubesc cu altcineva nu are nici un impact asupra relaţiei mele cu ei (decât poate timpul).

Cel mai important este deprogramarea acestor gânduri din capul nostru, care ne fac să universalizăm sentimentele trecătoare şi ne face să vrem să le forţăm să devină eterne. Ceea ce ne face să credem că dacă cineva poate avea sentimente de dragoste pentru altcineva, nu le poate avea şi pentru noi, că dacă avem sentimente de dragoste pentru cineva, nu putem avea relaţii de intimitate cu altcineva. Trebuie să deprogramăm aceste gânduri care ne fac să ne bazăm pe o singură persoană pentru toate trăirile noastre emoţionale şi de intimitate şi să investim toată lumea noastră în ele. În acelaşi timp, trebuie să dezvoltăm comunităţi de suport emoţional şi deschise, care contrazic ierarhiile şi care să ne permită să dezvoltăm relaţii minunate, sincere şi fără temeri cu oamenii din viaţa noastră.

Sunt adepta acestor schimbări nu pentru că nu sunt de acord cu romantismul, ci pentru că vreau mai mult, vreau o viaţă plină de intesnsitate, sinceritate şi farmec, o viaţă fără obligaţii, fără neplăceri şi relaţii lipsite de pasiune. Definiţia din dicţionar a romantismului este: „ataşarea sau implicarea emoţională arzătoare dintre oameni; dragoste” şi „un ataşament, o fascinaţie sau un entuziasm puternic, câteodată trăit pentru o perioadă scurtă de timp”.

Trăiască romantismul!

Sunt adepta acestor schimbări a relaţiilor nu doar pentru că cred că actualul status-quo, unde gelozia şi sentimentele de posesiune nu sunt puse sub semnul îndoielii şi sunt presupuse a fi naturale şi, deci, singura cale, ci deoarece cred că într-un alt context, am putea fi ceea ce vrem să fim. Cred că „natura” umană este pe atât de nelimitată pe cât sunt contextele posibile de a trăi. Şi cer libertatea de a încerca şi de a o transforma pe a mea.

Pentru o schimbare liberă a sentimentelor!!!
Trăiască romantismul şi jos cu monotonia!!!
Împotriva obligaţiilor neplăcute şi pentru nesiguranţă!!!

Surse:
Wendy O. Matik, Redefining Our Relationships, http://www.wendyomatik.com
Dossie Easton & Catherine A. Liszt, The Ethical Slut: A Guide to Infinite Sexual Possibilities.

Regarding the ignition of an explosive device at the free social space "Buena
Ventura" (Thessaloniki)
At the dawn of November 24, at 03:55 am, the free social space Buena
Ventura (which hosts the assembly of the group Solidarity -
Antiauthoritarian Movement) came under attack with a strong explosive
device.

The way in which the device was placed reveals much
about the morality of the perpetrators, a morality of murderers - since
they did not just attack Buena Ventura, but the entire neighbourhood.
In short, the windows of neighbouring blocks of flats were smashed by
the explosion in a radius of 15 meters, while shattered pieces were
whammed all around, posing an imminent danger to the lives of
neighbours. Shattered pieces also hit three cars, which also highlights
the murderous nature of the attack since any
random passer-by could
have been hit by them too.
The attack comprises the tip of the iceberg - part of
the framework of repression and of the blooming of para-statist action
over the decades. It begins with the activity of the para-statist group
"Karfitsa" in the 1960s and comes all the way to the placing of the
explosive device at Buena Ventura.
It becomes painstakingly obvious that free social
spaces are being targeted - as approximately six months ago the haunt
of the "Struggle Movement" (Sfentona) was also attacked. The method of
the attack and the construction of the mechanism reveals that the
perpetrators are the same, naturally raising the question of who will
be next and - what scale of attack they will come under.
Such attacks comprise expressions of a fascist-type
logic that aims at the terrorising of people in struggle; a logic that
finds refuge and legitimacy on a practical level in the
coordinated
attack launched by authority against everything last year's December
has given birth to.
This witch haunt, the zero-tolerance schemes, the demonization of
the anti-authoritarian movement both from mass media and from the state
(from the mouth of the "Citizen Protector", Minister Chrisochoidis),
offers the strongest alibi for the activity of such circles, within and
in parallel to the action of the state.

In our face, the entire movement was attacked, since we
consider the choosing of our particular group for the attack entirely
random. In our place it could have been anyone who has chosen the paths
of struggle and resistance.
It could have been any free social space, haunt or
squat. Through us, they attacked all those parts of society that
revolted in December, since the symbolism of the date cannot be
overlooked: the attack came only days after the mass mobilisations of
November 17th and
ten days before December 6th, marking a year from the
assassination of Alexis Grigoropoulos.
Our response cannot be other than the one given by
society itself during last year's revolt: The state and its dogs won't
scare us.
Open Assembly: 24/11, 7pm at Buena Ventura

Solidarity - Antiauthoritarian Movement

www.resistance2003.gr

CERŞETORUL ŞI HOŢUL

De-a lungul bulevardului vesel, pietonii trec şi vin, parfumaţi, eleganţi. Cerşetorul stă lipit de zid, cu mâna sa insistentă întinsă în faţă, cu o servilă implorare pe buze: «Pomană pentru cei săraci, în numele lui Dumnezeu!»
Din când în când, o monedă cade în palma cerşetorului. El o îndeasă repede în buzunar, în timp ce acordă laude degradante binefăcătorului său. Hoţul trece pe acolo, dar nu poate ignora implorările cerşetorului. Se uită la acesta urât, dispreţuitor. Cerşetorul devine indignat, ceea ce-l face roşu de furie. El mârâie cu iritare: «De ce nu roşeşti de ruşine, ticălosule? Stai în faţă cu un om onorabil. Eu respect legea: nu comit crima de a pune mâna în buzunarul altei persoane. Paşii mei sunt fermi, ca ai tuturor bunilor cetăţeni care nu se strecoară în vârful degetelor în jurul caselor altor oameni în liniştea nopţii. Eu îmi pot arăta faţa oriunde. Eu nu evit ochii poliţiştilor. Cei bogaţi se uită la mine cu bunăvoinţă. Aruncă o monedă la mine în pălărie, mă bat pe umăr şi-mi spun că sunt un om bun».
Hoţul îşi coboară borurile pălăriei şi gesticulează ca şi cum ar vomita. Aruncă o privire, scrutând totul în jurul său şi îi spune cerşetorului: «Nu te aştepta să roşesc în faţa ta, cerşetor josnic. Eşti onorabil? Onoarea nu trăieşte în genunchi aşteptând pe cineva să-i arunce un os să-l roadă. Nu ştiu dacă sunt onorabil sau nu. Totuşi, recunosc că-mi lipseşte curajul să implor oamenii bogaţi să-mi dea, în numele lui Dumnezeu, o firimitură din ceea ce ei au furat de la mine. Cine încalcă legea? Este clar, dar legea este un lucru total diferit de dreptate. Eu încalc legea scrisă de burghezi şi această încălcare conţine un act de justiţie, deoarece legea îi autorizează pe cei bogaţi să jefuiască pe cei săraci. Aceasta este o nedreptate. Smulgând de la bogaţi o fracţiune din ce au furat de la noi, oamenii săraci, execut un act de justiţie. Cei bogaţi te bat pe umăr pentru servilismul tău, josnicia ta, bucurându-se liniştiţi de ceea ce este pe drept al tău şi al meu, de toate lucrurile pe care le-au furat de la toţi oamenii săraci din toată lumea. Idealul bogaţilor este ca toţi săracii să aibă suflete de cerşetori. Dacă ai fi un om, ai muşca mâna bogaţilor care îţi aruncă o coajă de pâine. Te blestem!»
Hoţul scuipă şi se pierde în mulţime. Cerşetorul ridică ochii spre cer şi murmură: «Pomană pentru cei săraci, în numele lui Dumnezeu!»

preluat din U.R.A.

SOLDATUL ŞI MUNCITORUL

Muncitorul şi soldatul se întâlnesc pe drum:

• Unde te duci? întreabă soldatul.

• La fabrică, răspunde muncitorul. Dar tu, unde te duci?

- Mă duc la cazarmă. Locuitorii din satul X s-au revoltat şi am primit ordine să mergem să înecăm rebeliunea în sânge şi foc.

- Ai putea să-mi spui, întreabă muncitorul, de ce s-au revoltat aceşti oameni?

- Desigur că pot: aceşti oameni au refuzat să plătească chiriile caselor lor, pământurile arendate şi taxele către guvern. Autorităţile au venit să-i evacueze pe chiriaşi din casele lor, să-i gonească pe arendaşi de pe pământurile lor şi să colecteze taxele guvernamentale. Locuitorii au opus rezistenţă. Au înjunghiat judecătorul, juristconsultul, funcţionarii şi jandarmii. Au dat foc la arhive şi au ridicat pe cea mai înaltă clădire un steag negru cu o inscripţie cu litere albe: Pământ şi Libertate.

Muncitorul se înfioară. Se gândi că aceşti oameni care s-au revoltat erau din clasa sa: cei săraci, dezmoşteniţii, proletarii.

- Şi vei merge să-i înfrângi?, îl întrebă el pe soldat.

- Sigur că da, răspunse sclavul în uniformă. Acei ţărani încearcă să răstoarne dreptul la proprietate privată. Datoria guvernului este să păzească interesele celor bogaţi.

- Dar tu nu eşti bogat, spuse muncitorul. Ce interes ai să-i măcelăreşti pe aceşti oameni?

- Trebuie să-i fac să respecte legea, spuse soldatul tremurând.

- Legea? ţipă muncitorul. Legea susţine privilegiul! Legea este o povară pe umerii celor de jos, garantând libertatea şi bunăstarea pentru cei de deasupra. Tu eşti sărac, totuşi aperi legea care-i zdrobeşte pe cei din clasa ta. Părinţii tăi, surorile şi fraţii tăi, rudele tale sunt săraci. Oamenii care s-au revoltat sunt la fel de săraci şi suferă la fel ca tine, ca părinţii şi rudele tale. Probabil cineva din familia ta este printre acei rebeli.

Soldatul ridică din umeri, scuipă pe iarba care mărginea drumul şi, aruncând o privire dispreţuitoare muncitorului, îi strigă: Legea trebuie să stea deasupra tuturor lucrurilor! Dacă tatăl meu o încalcă, îl voi ucide şi pe el, deoarece asta este ceea ce legea îmi ordonă să fac.

- Bine, spuse lucrătorul. Du-te să asasinezi carne din carnea ta şi sânge din sângele tău.

Muncitorul şi soldatul îşi continuară drumul în direcţii diferite: primul să muncească pentru a-l face pe patronul său mai bogat, al doilea să omoare pentru a asigura stăpânului său liniştea de a se bucura de bogăţiile sale.

Satul X era teatrul unei activităţi, al unei bucurii şi al unui entuziasm fără limite. Înfăţişarea tristă de ieri a dispărut. Toţi locuitorii erau în stradă celebrând ziua libertăţii. Un om în vârstă se adresa mulţimii astfel: «Camarazi, azi fiecare din noi este propriul său stăpân. Sărbătorim victoria noastră. Vom face un inventar cu tot ce există în sat şi în împrejurimile sale pentru a şti pe ce ne bazăm, pentru provizii şi unelte de muncă. Imediat după asta, după ce vom celebra triumful nostru, ne vom dedica sarcinii de a produce lucruri utile pentru toti şi ....» Nu a putut termina fraza. S-a auzit un foc de armă şi omul în vârstă, rănit mortal, căzu cu faţa către soare. Nu se va mai ridica niciodată.

Soldatul şi-a omorât tatăl...

preluat din U.R.A.

Black Flag

When I die
let the black rag fly
raven falling
from the sky.

Let the black flag lie
on bones and skin
that long last night
as I enter in.

For out of black
soul's night have stirred
dawn's cold gleam,
morning's singing bird.

Let black day die,
let black flag fall,
let raven call,
let new day dawn
of black reborn.

George Woodcock

Baiat sfios,cu delicata fire,
Fata cu sange aprins de razvratire,
Om copt,cu batranetea-n cumpanire,
De-a lungu-ntregei mele vieti strabate
Mereu,cuvantul unic intre toate-
Libertate! Libertate!
Ars de robie si patruns de jale
Am spus adio scumpei tari natale
Doar ca sa strig meleagurilor sale
Din zarea departarii nendurate
Tunand cuvantul mandru intre toate-
Libertate! Libertate!
Si iata ca,prin bezna noptii ude,
Prin plesnetele viscolelor crude,
In temnita un strigat se aude
Din puscarie venind,nimic nu-l poate
Acoperi ca-i tanar si razbate
Libertate! Libertate!
Iar inima cu chin obisnuita
Intaia oara vesel falfait-a
Lasandusi colivia,plumbuita
Si astfel suna,cu solemnitate
Cuvantul cel dintai deprins din toate-
libertate! Libertate!
Tot mai visez la campuri ,la troiene,
Si la taranul cu chip ars de vreme,
Barbosul cu puteri nepamantene
Ce-mi spune,cand catusele isi scoate
Acelasi vechi cuvant,viu intre toate-
Libertate! Libertate!
Dar daca piaza rea ne-ar da urgie
Si daca libertatea-n batalie
Va cere brate,voi sari scut tie,
Si voi pieri in lupte-nversunate
Strigand cuvantul aprig intre toate-
Libertate! Libertate!
Daca mi-e dat s-apun prin locuri straine
Nadejdi si crez trec vremii care vine
Dar clipei de pe urma,s-o aline
Fie-i lasat cuvantul sfant in toate,
Sopteste-mi-l,camarade,o,frate-
Libertate! Libertate!

traducere aproximativa din Nikolaj Platonovič Ogariov-''Lui Iskander''

Mi-as dori sa ma revolt mult mai mult decat o fac acum.

As vrea ca ura mea sa fie pura, nu diluata si in stadiul in care este acum. Ce mult mi-as dori sa iubesc si sa simt ca nu iubesc din datorie sau din obisnuinta. Ce mult mi-as dori sa sufar cu adevarat cand vad atatea tragedii nu in felul meu gol si indiferent. De fiecare data cand am spus ca imi sunt singurul stapan, tanjeam dupa o pasiune sau o senzatie care sa imi devina ea stapana. Stiu ca v-ar conveni sa ma retrag in idei asa cum ma inchideti voi in celule. Dar in mine exista lucruri pe care nu le pot descrie in cuvinte si nu au leac, iar daca tu nu le iei in considerare, toata vorbaria ta despre lumi mai bune este inutila.

Vreau sa stau in agonia singuratatii, in mizerie, pe care le stiu si imi plac. Cand vorbesti de actiuni, eu ma pastrez inactiv, plimbandu-ma cu indiferenta prin lumi indepartatea, captiv in starea mea de spirit trista. Prefer sa zac intr-o cripta decat sa ma prefac ca voi ca sunteti uniti.

Cand vad cum va exprimati dragostea prin cine romantice, trandafri si lumanari, vorbe goale, am un sentiment dureros cand stiu cat de putin ma regasesc eu in aceste lucruri. Apoi incerc sa ma pierd in aglomeratie sau sa ma izolez si tanjesc dupa un singur individ cu care sa fug, pentru care mi-as zdrobi inima ca pe o barca , in cautarea acelei imersiuni imposibile pentru care rabda indragostitii ca moliile dupa flacari.

Atunci cand exalta curajul si tot ce e bun, in mine exista o parte mandra si plina de rautate , care imi pastreaza greselile si lasitatea mea si prefer sa pastrez si partea aceea decat sa ma imprastii pe bucati. Cand sustii ca viitorul este raspunsul pozitiv al rugaciunilor oamenilor, un demon din mine isi doreste ca mizeria in care ne tii sa se extinda la infinit,

Construieste-mi un paradis si eu tot o sa ma revolt. Pentru mine o casa nu reprezinta nimic mai mult decat patru pereti , iar eu nu vreau sa fiu statornic.

Eu reprezint secretul urat, partea interzisa ce trebuie sa ramana muta si invizibila, ca sa nu te dau de gol. Tine-ma in spatele penitenciarului, in lanuri de porumb, inconjurat de politia de frontiera. Poti sa imi oferi cea mai frumoasa silueta, cel mai corect accent, cetatenie tuturor prietenilor mei, tot as prefera sa sfarsesc in inchisoare alaturi de infractori si imigranti care nu stiu nici macar un cuvant in limba ta pretioasa.

As vrea sa spun povestea celui mai antisociabil om si sa ii incadrez mizeria umana intr-un tablou pe care vei fi silit sa il vezi, sa vezi numai nevoile lui asa cum ti le vezi numai pe ale tale. Atunci toate pacatele de neiertat vor cadea pe capul tau si va trebui sa gasesti o cale de a le spala, altfel vei pieri in ciuda, dezgust si invidie.

Asta i-ai silit tu pe toti dependentii, pe toti infectatii, pe cei slabi si pe toate prostituatele, sa faca.

Ar trebui sa ne construiesti un loc in soare, altfel, vom continua sa te otravim, cum ne-ai lasat tu sa putrezim in ghettouri si in temnite. Oamenii ca mine nu sunt facuti sa supravietuiasca. Sunt meniti sa se sinucida ca sa te scape pe tine de probleme. Sunt pregatit sa trec prin orice pentru cei ce nu le-ai dat sansa sa isi povesteasca viata. Supravietuirea mea o sa iti dea peste cap toate planurile. Doar supravietuirea…