RIOT SEED

UN MANIFEST IMPOTRIVA MONOGAMIEI SI IMPOTRIVA MONOTONIEI

2010-05-04T00:56:00.000+03:00

Pledez pentru o revoluţie a relaţiilor, distrugerea regulilor dintr-o relaţie pentru a crea vieţi de intensitate, pasiune şi dragoste abundentă nerestricţionată, fără obligaţii, plictiseli şi restricţii. Pledez pentru comunităţi radicale de sprijin şi dragoste, pentru înlocuirea unei lumi fracturate şi vide, pline de lipsuri şi temeri din actualul model al cuplului.

Monogamie şi Anarhie

Justificările cele mai obişnuite ale monogamiei sunt că este ceva «natural» şi «normal», acestea fiind dovedite de funcţiile reproductive ale fiinţei umane. Funcţia care ajută la popularea lumii de către oameni. Natura umană ne-a pre-programat să fim capabili de a iubi o singură persoană la un moment dat, să simţim în mod natural sentimentele de gelozie şi posesiune.
Personal, nu am încredere în nici un status-quo care face apel la «natura umană» pentru a se justifica, deoarece de obicei acest fel de argumente apelează la un sens tiranic al «ordinii», care a fost folosit întotdeauna la îngrădirea oamenilor în rolurile lor «naturale». În spatele oricărui fapt care pretinde că este «adevărul» sau că «aşa stau lucrurile», de obicei se ascunde o structură a puterii.
f
În termeni anarhişti, monogamia este una dintre cele mai slăvite ierarhii din natura umană: ea plasează acea personă «specială» în vârful ierarhiei tale de priorităţi (importanţe) şi retrogradează toate celelalte relaţii la nivel de mai puţin intime, mai puţin importante în ceea ce priveşte prioritatea. «Eşti al meu» este cel mai înalt stadiu al posesiunii şi cea mai înaltă limitare posibilă a libertăţii. Ca anarhistă ştiu că nu vreau să mă simt limitată în exprimarea mea sentimentală de obiceiuri, tradiţii, obligaţii şi nu mi-ar plăcea să ştiu că cei pe care îi iubesc îşi limitează sfera acţiunii şi sentimentele din aceste motive. Daca i-aş iubi cu adevărat aş vrea ca ei să găsească împlinirea şi libertatea maximă. Jos cu obligaţia, jos cu posesiunea!!

Controlul sentimental, pe care îl exercită regulile monogamiei, poate că nu este foarte evident sau pus pe hârtie undeva (decât în cazul căsătoriei), dar reprezintă totuşi o metodă eficace de limitare şi control asupra libertăţii oamenilor. Majoritate relaţiilor «normale» se bazează pe constrângerea presupusă a unui contract de monogamie – că a «înşela» este ceva greşit, ceva rău şi înseamnă că nu mai iubeşti acea personă, că cel ale cărui sentimente s-au schimbat, nu mai iubeşte şi va fi învinuit.

Jos cu lipsa sentimentelor!

Nu este surprinzător faptul că cuvântul «monogamie» rimează cu cel de «monotonie». În termeni sentimentali, monogamia este caracterizată de lipsuri – ea limitează toate celelalte relaţii care nu sunt definite ca «relaţia», fixează restricţii (graniţe) de intimitate cu ceilalţi, ceea ce înseamnă că ne simţim vinovaţi dacă depăşim această limită şi ne simţim îndepărtaţi de «celălalt», de «jumătatea noastră». Limitează ideile noastre despre intimitate şi categorizează ideile noastre despre dragoste, astfel plasăm toată această importanţă asupra sexului şi negăm toate celelalte modalităţi de a arăta dragostea; în acelaşi timp pune toată această presiune pe relaţiile noastre sexuale, ca şi cum având relaţii de intimitate sexuală cu cineva automatic le determină complet răspunzătoare pentru toate aspectele sentimentelor tale. Aceasta este o presiune enormă pe care o singură persoană nu ar putea să o suporte. «Eşti totul pentru mine» este declaraţia supremă a co-dependenţei, a lipsei de preţuire a sinelui. Trebuie sa fii sigur pe tine mai întâi, astfel încât oricine ar veni ulterior ar fi «cireaşa de pe tort».
Pentru imaginaţie şi împotriva standardizării !!

Structura monogamiei neagă structurile alternative ale comunităţii şi extinde atomizarea societăţii astfel încât ne cuplăm în perechi şi ne ascundem de restul lumii în cupluri, protejându-ne sentimentele, încercând să le forţăm să nu se schimbe. Ne determină să ne rănim unul pe celălat când inevitabila tranziţie şi schimbare a tuturor lucrurilor face ca sentimentele faţă de acel «singurul» să se schimbe, când inevitabil nu putem respecta acea promisiune de a iubi şi de a fi fidel unei singure persoane pentru toată viaţa. Promisiunea monogamiei este încercarea de a nu urma liber imediatele noastre dorinţe, o încercare de a sufoca şi de a îngheţa un sentiment care se rezumă doar la context, la moment, la a face o promisiune pentru veşnicie pe care nu o poţi garanta.

Idei preconcepute cum ar fi – a trăi fără monogamie înseamnă a fi singur, sunt argumente ale celor care nu au imaginaţie. Pot folosi exemplele multor oameni pe care îi cunosc, care au relaţii de monogamie, pentru a demonstra că monogamia nu este răspunsul la această problemă. Ca anarhistă, nu caut numai o reacţie la ceea ce critic (monogamia), ci o alternativă radicală («dragoste radicală» şi comuniune) care poate transforma complet relaţiile de dragoste, de suport emoţional şi intimitate.

Când vorbesc despre «dragoste radicală» nu mă refer doar la respingerea monogamiei, ci mai ales la a radicaliza toate relaţiile din viaţa ta, oferind şi primind mai multă dragoste, şi nu mai puţină. Mă refer la a reflecata asupra cine/ce beneficiază de aceste limite (graniţe) şi cum putem avea relaţii, mai împlinite, mai puţin distruse, mincinoase şi încordate, în viaţa noastră, orice fel de relaţii cu prieteni, familii, iubiţi.

Deci nu mă refer numai la sex, la relaţii multiple şi «polyamory», mă refer la încercarea de a transforma şi revoluţiona întreaga noastră abordare sentimentală. Cu siguranţă nu sunt adepta înşelării partenerilor pentru a fi «mai radical» sau să îi răneşti pe cei pe care îi iubeşti ori să îi calci în picioare în goana individualistă după plăcerea absolută pentru tine însuţi. Vorbesc despre faptul de a pretinde libertate pentru tine şi, de asemenea, garantarea acestei libertăţi celor pe care îi iubeşti, despre a avea pretenţia sincerităţii de la tine însuţi şi de la cei pe care îi iubeşti. Din punctul meu de vedere, chiar dacă adevărul este mai dureros, dacă asta presupune o viaţă de sinceră dorinţă şi interacţiuni mai autentice cu oamenii, acesta este un preţ pe care sunt dispusă să mi-l asum. Durere mai degrabă decât o obligaţie neplăcută !!!

Sentimentul de frică este un alt element care stă la baza compromisului monogamiei, frica de a fi rănit, încercarea de a limita necunoscutul, mitul conform căruia chiar am putea limita sau controla viitorul. Frica singurătăţii şi a respingerii. Într-o structură alternativă a dragostei radicale, aceste sentimente nu ar fi nici pe departe atât de importante când o relaţie sexuală se termină, pentru că am încerca să ne sprijinim nu numai pe o singură persoană pentru tot suportul emoţional, stimă de sine etc. Nu ne-am limita relaţiile (familie, „prieteni” etc.) din cauza acestei relaţii din vârful ierarhiei, deci ar fi mult mai greu să ne simţim singuri, neiubiţi, să simţim lipsa intimităţii.

Sfaturi practice

Încercarea de a respinge programarea monogamiei nu este o treabă tocmai uşoară, având în vedere nivelul bombardării propagandei monogamiste şi slăvirea monogamiei în religie, în structurile legislative şi cele sociale. Totul este structurat pentru oameni în perechi şi tot ce văd la TV şi în reviste (ca şi promovarea normalităţii sexuale şi a heterosexualităţii) este promovarea monogamiei romantice. Perpetuarea scopului de a-l găsi pe „cel ales” ca scop al vieţii.

De asemenea, nu este un lucru uşor ceea ce se cere pentru a duce o viaţă cu dorinţe libere, dragoste sinceră şi nelimitate tipuri de relaţii intime cu un număr nelimitat de oameni (din nou, nu este vorba numai despre sex). Este nevoie de putere, stimă de sine, înţelegerea sinelui.
În ceea ce priveşte în mod specific relaţiile sexuale, una dintre principalele apărări ale monogamiei în relaţiile sexuale este sentimentul de „gelozie”. Acesta este un sentiment pe care nu îl consider inevitabil şi natural; după cum am mai spus, am o neîncredere inerentă în tot ceea ce se presupune a fi „natural” sau „înnăscut”. Când sunt atinsă de gelozie, ceea ce mi se întâmplă frecvent, trebuie să-mi controlez sentimentele şi să conştientizez că asta este din cauza problemelor mele şi nu este vina persoanei pe care sunt geloasă. De asemenea, îmi readuc aminte că relaţia celui pe care îl iubesc cu altcineva nu are nici un impact asupra relaţiei mele cu ei (decât poate timpul).

Cel mai important este deprogramarea acestor gânduri din capul nostru, care ne fac să universalizăm sentimentele trecătoare şi ne face să vrem să le forţăm să devină eterne. Ceea ce ne face să credem că dacă cineva poate avea sentimente de dragoste pentru altcineva, nu le poate avea şi pentru noi, că dacă avem sentimente de dragoste pentru cineva, nu putem avea relaţii de intimitate cu altcineva. Trebuie să deprogramăm aceste gânduri care ne fac să ne bazăm pe o singură persoană pentru toate trăirile noastre emoţionale şi de intimitate şi să investim toată lumea noastră în ele. În acelaşi timp, trebuie să dezvoltăm comunităţi de suport emoţional şi deschise, care contrazic ierarhiile şi care să ne permită să dezvoltăm relaţii minunate, sincere şi fără temeri cu oamenii din viaţa noastră.

Sunt adepta acestor schimbări nu pentru că nu sunt de acord cu romantismul, ci pentru că vreau mai mult, vreau o viaţă plină de intesnsitate, sinceritate şi farmec, o viaţă fără obligaţii, fără neplăceri şi relaţii lipsite de pasiune. Definiţia din dicţionar a romantismului este: „ataşarea sau implicarea emoţională arzătoare dintre oameni; dragoste” şi „un ataşament, o fascinaţie sau un entuziasm puternic, câteodată trăit pentru o perioadă scurtă de timp”.

Trăiască romantismul!

Sunt adepta acestor schimbări a relaţiilor nu doar pentru că cred că actualul status-quo, unde gelozia şi sentimentele de posesiune nu sunt puse sub semnul îndoielii şi sunt presupuse a fi naturale şi, deci, singura cale, ci deoarece cred că într-un alt context, am putea fi ceea ce vrem să fim. Cred că „natura” umană este pe atât de nelimitată pe cât sunt contextele posibile de a trăi. Şi cer libertatea de a încerca şi de a o transforma pe a mea.

Pentru o schimbare liberă a sentimentelor!!!
Trăiască romantismul şi jos cu monotonia!!!
Împotriva obligaţiilor neplăcute şi pentru nesiguranţă!!!

Surse:
Wendy O. Matik, Redefining Our Relationships, http://www.wendyomatik.com
Dossie Easton & Catherine A. Liszt, The Ethical Slut: A Guide to Infinite Sexual Possibilities.

2009-11-26T13:54:00.001+02:00

Regarding the ignition of an explosive device at the free social space "Buena
Ventura" (Thessaloniki)
At the dawn of November 24, at 03:55 am, the free social space Buena
Ventura (which hosts the assembly of the group Solidarity -
Antiauthoritarian Movement) came under attack with a strong explosive
device.

The way in which the device was placed reveals much
about the morality of the perpetrators, a morality of murderers - since
they did not just attack Buena Ventura, but the entire neighbourhood.
In short, the windows of neighbouring blocks of flats were smashed by
the explosion in a radius of 15 meters, while shattered pieces were
whammed all around, posing an imminent danger to the lives of
neighbours. Shattered pieces also hit three cars, which also highlights
the murderous nature of the attack since any
random passer-by could
have been hit by them too.
The attack comprises the tip of the iceberg - part of
the framework of repression and of the blooming of para-statist action
over the decades. It begins with the activity of the para-statist group
"Karfitsa" in the 1960s and comes all the way to the placing of the
explosive device at Buena Ventura.
It becomes painstakingly obvious that free social
spaces are being targeted - as approximately six months ago the haunt
of the "Struggle Movement" (Sfentona) was also attacked. The method of
the attack and the construction of the mechanism reveals that the
perpetrators are the same, naturally raising the question of who will
be next and - what scale of attack they will come under.
Such attacks comprise expressions of a fascist-type
logic that aims at the terrorising of people in struggle; a logic that
finds refuge and legitimacy on a practical level in the
coordinated
attack launched by authority against everything last year's December
has given birth to.
This witch haunt, the zero-tolerance schemes, the demonization of
the anti-authoritarian movement both from mass media and from the state
(from the mouth of the "Citizen Protector", Minister Chrisochoidis),
offers the strongest alibi for the activity of such circles, within and
in parallel to the action of the state.

In our face, the entire movement was attacked, since we
consider the choosing of our particular group for the attack entirely
random. In our place it could have been anyone who has chosen the paths
of struggle and resistance.
It could have been any free social space, haunt or
squat. Through us, they attacked all those parts of society that
revolted in December, since the symbolism of the date cannot be
overlooked: the attack came only days after the mass mobilisations of
November 17th and
ten days before December 6th, marking a year from the
assassination of Alexis Grigoropoulos.
Our response cannot be other than the one given by
society itself during last year's revolt: The state and its dogs won't
scare us.
Open Assembly: 24/11, 7pm at Buena Ventura

Solidarity - Antiauthoritarian Movement

www.resistance2003.gr

CERŞETORUL ŞI HOŢUL

2009-11-11T08:46:00.001+02:00

De-a lungul bulevardului vesel, pietonii trec şi vin, parfumaţi, eleganţi. Cerşetorul stă lipit de zid, cu mâna sa insistentă întinsă în faţă, cu o servilă implorare pe buze: «Pomană pentru cei săraci, în numele lui Dumnezeu!»
Din când în când, o monedă cade în palma cerşetorului. El o îndeasă repede în buzunar, în timp ce acordă laude degradante binefăcătorului său. Hoţul trece pe acolo, dar nu poate ignora implorările cerşetorului. Se uită la acesta urât, dispreţuitor. Cerşetorul devine indignat, ceea ce-l face roşu de furie. El mârâie cu iritare: «De ce nu roşeşti de ruşine, ticălosule? Stai în faţă cu un om onorabil. Eu respect legea: nu comit crima de a pune mâna în buzunarul altei persoane. Paşii mei sunt fermi, ca ai tuturor bunilor cetăţeni care nu se strecoară în vârful degetelor în jurul caselor altor oameni în liniştea nopţii. Eu îmi pot arăta faţa oriunde. Eu nu evit ochii poliţiştilor. Cei bogaţi se uită la mine cu bunăvoinţă. Aruncă o monedă la mine în pălărie, mă bat pe umăr şi-mi spun că sunt un om bun».
Hoţul îşi coboară borurile pălăriei şi gesticulează ca şi cum ar vomita. Aruncă o privire, scrutând totul în jurul său şi îi spune cerşetorului: «Nu te aştepta să roşesc în faţa ta, cerşetor josnic. Eşti onorabil? Onoarea nu trăieşte în genunchi aşteptând pe cineva să-i arunce un os să-l roadă. Nu ştiu dacă sunt onorabil sau nu. Totuşi, recunosc că-mi lipseşte curajul să implor oamenii bogaţi să-mi dea, în numele lui Dumnezeu, o firimitură din ceea ce ei au furat de la mine. Cine încalcă legea? Este clar, dar legea este un lucru total diferit de dreptate. Eu încalc legea scrisă de burghezi şi această încălcare conţine un act de justiţie, deoarece legea îi autorizează pe cei bogaţi să jefuiască pe cei săraci. Aceasta este o nedreptate. Smulgând de la bogaţi o fracţiune din ce au furat de la noi, oamenii săraci, execut un act de justiţie. Cei bogaţi te bat pe umăr pentru servilismul tău, josnicia ta, bucurându-se liniştiţi de ceea ce este pe drept al tău şi al meu, de toate lucrurile pe care le-au furat de la toţi oamenii săraci din toată lumea. Idealul bogaţilor este ca toţi săracii să aibă suflete de cerşetori. Dacă ai fi un om, ai muşca mâna bogaţilor care îţi aruncă o coajă de pâine. Te blestem!»
Hoţul scuipă şi se pierde în mulţime. Cerşetorul ridică ochii spre cer şi murmură: «Pomană pentru cei săraci, în numele lui Dumnezeu!»

preluat din U.R.A.

SOLDATUL ŞI MUNCITORUL

2009-11-11T08:42:00.001+02:00

SOLDATUL ŞI MUNCITORUL

Muncitorul şi soldatul se întâlnesc pe drum:

Unde te duci? întreabă soldatul.
La fabrică, răspunde muncitorul. Dar tu, unde te duci?

- Mă duc la cazarmă. Locuitorii din satul X s-au revoltat şi am primit ordine să mergem să înecăm rebeliunea în sânge şi foc.

- Ai putea să-mi spui, întreabă muncitorul, de ce s-au revoltat aceşti oameni?

- Desigur că pot: aceşti oameni au refuzat să plătească chiriile caselor lor, pământurile arendate şi taxele către guvern. Autorităţile au venit să-i evacueze pe chiriaşi din casele lor, să-i gonească pe arendaşi de pe pământurile lor şi să colecteze taxele guvernamentale. Locuitorii au opus rezistenţă. Au înjunghiat judecătorul, juristconsultul, funcţionarii şi jandarmii. Au dat foc la arhive şi au ridicat pe cea mai înaltă clădire un steag negru cu o inscripţie cu litere albe: Pământ şi Libertate.

Muncitorul se înfioară. Se gândi că aceşti oameni care s-au revoltat erau din clasa sa: cei săraci, dezmoşteniţii, proletarii.

- Şi vei merge să-i înfrângi?, îl întrebă el pe soldat.

- Sigur că da, răspunse sclavul în uniformă. Acei ţărani încearcă să răstoarne dreptul la proprietate privată. Datoria guvernului este să păzească interesele celor bogaţi.

- Dar tu nu eşti bogat, spuse muncitorul. Ce interes ai să-i măcelăreşti pe aceşti oameni?

- Trebuie să-i fac să respecte legea, spuse soldatul tremurând.

- Legea? ţipă muncitorul. Legea susţine privilegiul! Legea este o povară pe umerii celor de jos, garantând libertatea şi bunăstarea pentru cei de deasupra. Tu eşti sărac, totuşi aperi legea care-i zdrobeşte pe cei din clasa ta. Părinţii tăi, surorile şi fraţii tăi, rudele tale sunt săraci. Oamenii care s-au revoltat sunt la fel de săraci şi suferă la fel ca tine, ca părinţii şi rudele tale. Probabil cineva din familia ta este printre acei rebeli.

Soldatul ridică din umeri, scuipă pe iarba care mărginea drumul şi, aruncând o privire dispreţuitoare muncitorului, îi strigă: Legea trebuie să stea deasupra tuturor lucrurilor! Dacă tatăl meu o încalcă, îl voi ucide şi pe el, deoarece asta este ceea ce legea îmi ordonă să fac.

- Bine, spuse lucrătorul. Du-te să asasinezi carne din carnea ta şi sânge din sângele tău.

Muncitorul şi soldatul îşi continuară drumul în direcţii diferite: primul să muncească pentru a-l face pe patronul său mai bogat, al doilea să omoare pentru a asigura stăpânului său liniştea de a se bucura de bogăţiile sale.

Satul X era teatrul unei activităţi, al unei bucurii şi al unui entuziasm fără limite. Înfăţişarea tristă de ieri a dispărut. Toţi locuitorii erau în stradă celebrând ziua libertăţii. Un om în vârstă se adresa mulţimii astfel: «Camarazi, azi fiecare din noi este propriul său stăpân. Sărbătorim victoria noastră. Vom face un inventar cu tot ce există în sat şi în împrejurimile sale pentru a şti pe ce ne bazăm, pentru provizii şi unelte de muncă. Imediat după asta, după ce vom celebra triumful nostru, ne vom dedica sarcinii de a produce lucruri utile pentru toti şi ....» Nu a putut termina fraza. S-a auzit un foc de armă şi omul în vârstă, rănit mortal, căzu cu faţa către soare. Nu se va mai ridica niciodată.

Soldatul şi-a omorât tatăl...

preluat din U.R.A.

Black Flag

2009-10-21T13:42:00.002+03:00

When I die
let the black rag fly
raven falling
from the sky.

Let the black flag lie
on bones and skin
that long last night
as I enter in.

For out of black
soul's night have stirred
dawn's cold gleam,
morning's singing bird.

Let black day die,
let black flag fall,
let raven call,
let new day dawn
of black reborn.

George Woodcock

2009-10-18T01:49:00.002+03:00

Baiat sfios,cu delicata fire,
Fata cu sange aprins de razvratire,
Om copt,cu batranetea-n cumpanire,
De-a lungu-ntregei mele vieti strabate
Mereu,cuvantul unic intre toate-
Libertate! Libertate!
Ars de robie si patruns de jale
Am spus adio scumpei tari natale
Doar ca sa strig meleagurilor sale
Din zarea departarii nendurate
Tunand cuvantul mandru intre toate-
Libertate! Libertate!
Si iata ca,prin bezna noptii ude,
Prin plesnetele viscolelor crude,
In temnita un strigat se aude
Din puscarie venind,nimic nu-l poate
Acoperi ca-i tanar si razbate
Libertate! Libertate!
Iar inima cu chin obisnuita
Intaia oara vesel falfait-a
Lasandusi colivia,plumbuita
Si astfel suna,cu solemnitate
Cuvantul cel dintai deprins din toate-
libertate! Libertate!
Tot mai visez la campuri ,la troiene,
Si la taranul cu chip ars de vreme,
Barbosul cu puteri nepamantene
Ce-mi spune,cand catusele isi scoate
Acelasi vechi cuvant,viu intre toate-
Libertate! Libertate!
Dar daca piaza rea ne-ar da urgie
Si daca libertatea-n batalie
Va cere brate,voi sari scut tie,
Si voi pieri in lupte-nversunate
Strigand cuvantul aprig intre toate-
Libertate! Libertate!
Daca mi-e dat s-apun prin locuri straine
Nadejdi si crez trec vremii care vine
Dar clipei de pe urma,s-o aline
Fie-i lasat cuvantul sfant in toate,
Sopteste-mi-l,camarade,o,frate-
Libertate! Libertate!

traducere aproximativa din Nikolaj Platonovič Ogariov-''Lui Iskander''

Mi-as dori sa ma revolt mult mai mult decat o fac acum.

2009-08-11T17:40:00.001+03:00

As vrea ca ura mea sa fie pura, nu diluata si in stadiul in care este acum. Ce mult mi-as dori sa iubesc si sa simt ca nu iubesc din datorie sau din obisnuinta. Ce mult mi-as dori sa sufar cu adevarat cand vad atatea tragedii nu in felul meu gol si indiferent. De fiecare data cand am spus ca imi sunt singurul stapan, tanjeam dupa o pasiune sau o senzatie care sa imi devina ea stapana. Stiu ca v-ar conveni sa ma retrag in idei asa cum ma inchideti voi in celule. Dar in mine exista lucruri pe care nu le pot descrie in cuvinte si nu au leac, iar daca tu nu le iei in considerare, toata vorbaria ta despre lumi mai bune este inutila.

Vreau sa stau in agonia singuratatii, in mizerie, pe care le stiu si imi plac. Cand vorbesti de actiuni, eu ma pastrez inactiv, plimbandu-ma cu indiferenta prin lumi indepartatea, captiv in starea mea de spirit trista. Prefer sa zac intr-o cripta decat sa ma prefac ca voi ca sunteti uniti.

Cand vad cum va exprimati dragostea prin cine romantice, trandafri si lumanari, vorbe goale, am un sentiment dureros cand stiu cat de putin ma regasesc eu in aceste lucruri. Apoi incerc sa ma pierd in aglomeratie sau sa ma izolez si tanjesc dupa un singur individ cu care sa fug, pentru care mi-as zdrobi inima ca pe o barca , in cautarea acelei imersiuni imposibile pentru care rabda indragostitii ca moliile dupa flacari.

Atunci cand exalta curajul si tot ce e bun, in mine exista o parte mandra si plina de rautate , care imi pastreaza greselile si lasitatea mea si prefer sa pastrez si partea aceea decat sa ma imprastii pe bucati. Cand sustii ca viitorul este raspunsul pozitiv al rugaciunilor oamenilor, un demon din mine isi doreste ca mizeria in care ne tii sa se extinda la infinit,

Construieste-mi un paradis si eu tot o sa ma revolt. Pentru mine o casa nu reprezinta nimic mai mult decat patru pereti , iar eu nu vreau sa fiu statornic.

Eu reprezint secretul urat, partea interzisa ce trebuie sa ramana muta si invizibila, ca sa nu te dau de gol. Tine-ma in spatele penitenciarului, in lanuri de porumb, inconjurat de politia de frontiera. Poti sa imi oferi cea mai frumoasa silueta, cel mai corect accent, cetatenie tuturor prietenilor mei, tot as prefera sa sfarsesc in inchisoare alaturi de infractori si imigranti care nu stiu nici macar un cuvant in limba ta pretioasa.

As vrea sa spun povestea celui mai antisociabil om si sa ii incadrez mizeria umana intr-un tablou pe care vei fi silit sa il vezi, sa vezi numai nevoile lui asa cum ti le vezi numai pe ale tale. Atunci toate pacatele de neiertat vor cadea pe capul tau si va trebui sa gasesti o cale de a le spala, altfel vei pieri in ciuda, dezgust si invidie.

Asta i-ai silit tu pe toti dependentii, pe toti infectatii, pe cei slabi si pe toate prostituatele, sa faca.

Ar trebui sa ne construiesti un loc in soare, altfel, vom continua sa te otravim, cum ne-ai lasat tu sa putrezim in ghettouri si in temnite. Oamenii ca mine nu sunt facuti sa supravietuiasca. Sunt meniti sa se sinucida ca sa te scape pe tine de probleme. Sunt pregatit sa trec prin orice pentru cei ce nu le-ai dat sansa sa isi povesteasca viata. Supravietuirea mea o sa iti dea peste cap toate planurile. Doar supravietuirea…

Revolutia nu va aparea pe ecranele televizoarelor. Nimic nu va aparea la televizor.

2009-07-05T21:58:00.003+03:00

…sau daca apare nimeni nu va observa.

Revolutia nu iti va oferi puteri politice, masini de lux, medicamente antidepresive. Va transforma aceste lucruri in lucruri inutile.

Revolutia nu te va ajuta sa iti dezvolti masa musculara sau sa iti tonifiezi abdomenul. Te va face sa te simti bine in corpul tau asa cum este el.

Revolutia nu va pune in fruntea guvernelor pe omul potrivit care sa stabileasca o conduita a corporatiilot. Va distruge controlul, guvernul, limitele si corporatiile.

Revolutia nu iti va da super-puteri, pentru a crea si pentru a avea curajul sa iti rezolvi conflictele. Va da la o parte orice obstacol care te impiedica sa iti exerciti puterile si sa iti folosesti talentele pe care le ai deja.

Revolutia nu va pune capat violentei, luptelor sau conflictelor individuale. Dar iti va oferi sansa de a milita pentru cauzele personale.

Revolutia nu va pune sexele, etniile si nationalitatile la un nivel de egalitate. Va topi barierele ce te diferentiaza.

Revolutia nu te va face atotputernic. Ii va face pe altii sa te ajute si pe tine sa ai grija de ei.

Revolutia nu iti va oferi femeia sau barbatul visurilor. Va scoate in evidenta frumusetea unica a persoanei care este deja langa tine.

Revolutia nu te va hrani tot timpul, nu te va adaposti tot timpul si nu vei fi sanatos mereu. Dar foamea, setea, frgul si boala te vor deranja mult mai putin.

Revolutia nu iti va da in sfarsit ceea ce meriti. Iti va da comori pe care nimeni nu le-ar merita vreodata , exact ca si cum ai avea o durere pe care nimeni nu ar putea sa o explice.

Revolutia nu va fi simpla, curata si frumoasa. O sa te ajute sa gasesti un sens si in lucrurile dificile, iti va da curajul sa infrunti complexele si contrazicerile, te vei murdari si iti va placea sa stai murdar.

Revolutia nu va avea loc maine. Nu va avea loc niciodata.
Revolutia are loc chiar acum. Ea este un univers ce alearga paralel cu acesta asteptandu-te pe tine sa le inversezi locurile.”

Exista o lume secreta ascunsa in lumea aceasta

2009-07-05T21:58:00.001+03:00

O poti gusta prin sangele care iti iese din gura in momentul cand ai un accident si realizezi ca esti inca in viata. O simti odata cu vantul care bate pe acoperisurile cladirilor unde stai dupa o noapte plina de aventuri. O auzi in magia sunetelor melodiei tare preferate, cand te inalta si te arunca in moduri pe care nici stiinta nici psihologia nu le-ar putea explica.
Probabil ca ai vazut dovada existentei acestei lumi scrijelita in mesaje codificate prin toalete, sau probabil filmele ce se presupune ca ar trebui sa ne acapareze atentia, au reflectat vag o descriere a acestei lumi.
O poti gasi pintre cuvintele ce le rostesti cand vorbesti despre aspiratiile si dorintele tale, sta ascunsa undeva intre ceea ce simti ca vrei sa faci si ceea ce iti este permis.Cand poetii si radicalistii stau treji pana rasaritul le distruge creierul, pentru a creea cuvinte care sa inflacareze inimile si orasele, ei cauta defapt sa descopere un pasaj secret catre aceasta lume.
Cand cei ce lupta pentru libertate, cautand o slabiciune in guverne, incearca defapt sa se furiseze in aceasta lume , pentru ca ei stiu mai bine decat noi toti ca usile sunt ascunse.
Poate ai patruns si tu din greseala, odata, in aceasta lume. Uimit, ai simtit cum vechea lume se dizolva in spatele si in interiorul tau. Ti-ai promis atunci ca nu te vei mai intoarce inapoi , ca vei trai restul vietii tale acolo, electrocutat de dorinta de a descoperi mai multe…dar …inapoi te-ai intors.
Constiinta ne dicteaza faptul ca lumea aceasta este doar temporara, dar miturile acesteia au alta varianta : exista femei si barbati care au stat acolo saptamani, apoi ani, apoi nu s-au mai intors deloc. Au murit ca eroi. Stim asta pentru ca simtit cum lumea aceea secreta ne asteapta si pe noi.
Nu esti singurul care incearca sa o gaseasca. Tot ce ai facut ca sa ajungi acolo, nu este nebunie, ci este necesar, frumos si nobil.
Cand vorbim despre revolutie, ideea este ca putem patrunde in lumea aceea si sa nu ne mai intoarcem niciodata, sau putem arde lumea in care traim, pentru ca cealalta sa isi faca aparitia intreaga.”

Despre nebunie si anarhie

2009-06-15T16:37:00.000+03:00

Sunt sigur ca exista aceia care m-ar eticheta ca nebun din cauza doriintelor pe care le exprim.Foarte bine, imbratisez cu bucurie asemenea nebunie.Atunci cand ordinea rationala si-ar fi dovedit absurditatea, aceia ce ar fi liberi trebuie sa se exprime in conditiile nebuniei.Adevarata revolutie reprezinta un festival, o vijelie, o jubilare stridenta a ritualurilor dionysiace.Artaud si Julian Beck, ambii au incercat asta, dar in teatru.Iar teatrul este un rahat ! A venit timpul sa scoatem aceasta nebunie din teatre si s-a incepem sa o traim.Suntem fiinte salbatice, prinse in custile civilizatiei.Furie, suparare, bucurie, extaz, isterie, toate pasiunile noastre animalice au nevoie de eliberare publica acum ! Dar cum ? Cum evitam incarcerarea ? Cum putem fi nebuni in mod liber ? Cum o putem transforma in revolutie anarhica ? Nu stiu, tot ce stiu este ca o cruzime dementa trebuie sa fie tintita asupra civilizatiei, in timp ce extazul erotic trebuie atintit asupra prietenilor.Trebuie sa invatam sa tipam, sa plangem, sa radem, sa urlam, sa maraim, sa racnim, sa sarim, sa ne rostogolim, sa dansam, sa ne dezmierdam, sa sarutam, sa ne imbratisam, sa tresarim, sa cantam, sa petrecem.Trebuie sa fim corpuri, sa fim animale in mod liber, fara constrangeri.Asta va fi cea mai mare cruzime abatuta civilizatiei, pentru ca asemenea actiuni o batjocoresc fara mila.Pentru aceeia ce iubesc sa fie ordonati va parea ca cea mai mare nebunie.Dar prietenilor nostri, fie oameni, plante, pietre, rauri sau orice alte fiinte salbatice, va fi cea mai tandra iubire.Pentru ca acesta este Eros delantuit.

ANARHISMUL ESTE IDEEA REVOLUTIONARA CONFORM CAREIA NIMENI NU ESTE MAI CALIFICAT DECAT TINE SA DECIDA CUM VA FI VIATA TA !

2009-05-15T23:36:00.003+03:00

Cuvantul "anarhism" se amesteca tot mai des in discutiile noastre. Pentru cei mai multi insa, continutul acestei notiuni este foarte tulbure; iar confuzia ce se face adesea, chiar de catre oameni culti, intre socialism si anarhism este regretabila.
ANARHISMUL inseamna :
-Sa incerci sa gasesti o metoda de a munci impreuna pentru a implini nevoile noastre individuale, cum sa lucram unii cu altii, decat "pentru cineva" sau unii impotriva altora. Iar cand asta este imposibil, inseamna sa preferi lupta, decat supunerea si dominarea.
-Sa nu pretuiesti un sistem sau o ideologie, mai mult decat oamenii in serviciul carora sustine ca este; sa nu pretuiesti nimic teoretic deasupra lucrurilor reale din aceasta lume. Sa fii credincios fiintelor umane si animale reale, sa luptam pentru noi insine si fiecare pentru celalt, nu din "responsabilitate", nu "pentru cauze" sau alte concepte intangibile.
-Sa nu-ti fortezi dorintele intr-o ordine ierarhica, ci sa le accepti si sa le imbratisezi pe toate. Sa nu-ti fortezi propria fire sa respecte legi externe, sa nu incerci sa-ti restrictionezi dorintele, sa nu-ti pui instinctele intr-o cutie; deoarece nu exista o cusca destul de mare.
-Inseamna sa refuzi sa pui responsabilitatea pentru fericirea ta in mainile oricui altcuiva, fie ei parinti, iubiti, patroni, politicieni, sau societatea insasi.

In secolul 18, fiind naruita puterea absoluta(monarhia), oamenii s-au "unit" din nou; rezultatul asocierii lor fiind Statul modern. Creandu-se Statul modern, se creeaza de fapt un Dumnezeu terestru, care trebuie servit. Statul devine adevarata persoana in fata careia se sterge individualitatea noastra; nu eu traiesc in el, ci el traieste in mine. Burghezia a implinit in sfarsit visul atator secole, caci in definitiv revolutia a substituit monarhiei-monarhia absoluta. La ce se reduc mult trambitatele libertati: libertatea individuala sau libertatea presei? Vedem ca libertatea individuala inseamna intr-adevar independenta fata de anumite persoane, caci in Stattoti sunt oameni liberi; dar ceea ce-i striveste se numeste Lege, Statul insusi si nicidecum X ori Y. Iar libertatea presei e o alta iluzie: se poate tiparii fireste, dar numai ce-i legal; in rest delicte si iarasi delicte de presa. In societatea burgheza ni se infatiseaza contrastul dintre cei putini care poseda si si cei multi care muncesc si sunt lipsiti in buna parte de mijloacele de trai. Acestei stari anormale, socialistii, spun ei, i-au gasit remediul: sa faca din toti saraci; daca nici unul nu va avea, cu totii vor avea impresia ca au. Toti inseamna societatea. Liberalismul conchide ca nimeni nu are voie sa comande, apoi socialistii conchid ca nimeni nu are dreptul sa posede. Deci pentru primii Statul singur comanda, iar pentru ceilalti Societatea singura poseda. Acestea fiind doua tentative de furt facute personalitatii individuale in numele umanitatii. Daca Liberalismul lasa productia libera, Comunismul te forteaza la productie; muncitorul se supune suprematiei unei societati de muncitori, societate de care depinde cu totul, care devine un nou stapan, o noua fantoma care ne impune la randu-i tot felul de servicii si datorii. Dupa cum cetateanul intrebuinteaza Statul liberal, tot asa si muncitorul va intrebuinta Societatea socialista. Dar in aceste societati nu e loc pentru ceea ce in Mine si in Tine este particular. Cetatean si Muncitor nu sunt sinonime cu Om. Omul e Spirit si de aceea toate puterile straine lui, trebuie distruse. Astfel epoca moderna sfarseste prin a se reintoarce lapunctu-i de plecare: face din nou din libertate scopul final. A fi liber de un lucru oarecare, inseamna a fi scutit de el. O libertate absoluta nu poate fi conceputa, chiar daca poti fi scutit de multe lucruri - nu poti ramane insa fara nimic. Dar o libertate odata cucerita, o alta ii ia locul (dupa ce am inventat trenul, am descoperit avionul etc.). La fel o lipsa totala a libertatii este imposibila. Libertatea poate fi cucerita prin putere sau prin inselaciune, ori poate fi primita; dar cel caruia i s-a acordat libertatea e doar un sclav eliberat, un caine care isi taraie un capat de lant, un magar imbracat in piele de leu. Libertatea nu devine completa decat daca e puterea mea, numai asa devin individ si posesor al propriei persoane. Eul este un abis unde clocotesc, fara reguli si fara lege, instinctele, poftele si pasiunile. Liberalismul cauta sa vada in fiecare din noi "Omul", adica ceea ce e general, comun; neglijand individul in carne si oase. Deci poate fi considerat o religie, pentru ca ma separa de esenta mea si aseaza deasupra "Omul", dupa cum face orice religie cu Dumnezeul ei. Binele Societatii, al Statului, nu ma intereseaza pe mine, Individul; nu sunt devotat Societatii, vreau sa o distrug si sa cladesc in loc: Asociatia de indivizi liberi. Fata de mine, Individul, e evident ca exista puteri mult superioare, precum Statul, Politia ori Armata ;dar pozitia pe care Eu ca individ constient o iau fata de aceste puteri, e o atitudine dusmanoasa, ce difera total fata de umilirea la care ne indeamna religia!
RESEMNAREA INSEAMNA MOARTE - LUPTA INSEAMNA VIATA!!

www.antifa-antitot.blogspot.com

Inainte tovarasi!

2009-05-15T23:35:00.000+03:00

"Onorata instanta,
Marea Adunare Nationala scoate legi peste legi care se bat cap in cap cu propia voastra doctrina. De exemplu legea care permite oamenilor sa-si cumpere apartamente. Le starniti instinctul de propietate pe de o parte iar pe de alta parte ii prigoniti in teorie si-n puscarie.
Fiti consecventi tovarasi! Un apartament propietate personala poate deveni un adapost, un refugiu, o cetate. Nu! Nu e bine. Oamenii nu trebuie lasati o clipa singuri cu gandurile lor, cu adevarul lor. Ei trebuie bagati in cazarmi sa poata fi supravegheati, sa se supravegheze unii pe altii, sa se urasca unii pe altii si sa vina la voi sa le faceti dreptate.
Inainte! Inainte spre cusca! Inainte spre un univers stiitific organizat in care toti vom fi imbracati la fel, vom gandi la fel. Inainte spre clipa ferice cand peste noua luni toate femeile lumii fara deosebire de nationalitate vor naste miliarde si miliarde de copii care vor trai in aceleasi custi, care vor cinsti in aceeasi limba pe cel mai iubit fiu al poporului, personalitate distincta a lumii contemporane, ctitor de geniu al devenirii universale."
(citat aproximativ din 'Divort din dragoste')

Ne-am nascut intr-o lume in care

2009-05-15T23:34:00.001+03:00

Visele si dorintele au fost inchise in custi
Revolta a fost legata cu lanturi
Minunatul a fost incatusat
Gandul a devenit rigid, protejandu-se de orice critica
S-a incetat sa se mai nasca monstri uimitori
Am pierdut contactul cu frumusetea iubirii
Nu se mai nasc copii cu aripi
Aceasta lume a incetat sa creasca si a inceput sa putrezeasca
Astazi, realitatea sociala este un cadavru fara viata, fara pasiune.
Sa-l ingropam

PUNK IS DEAD!

2009-05-15T23:32:00.002+03:00

...Cacat...Suna oribil, mai ales pentru ca ma gandesc la cei pe care i-as dori prieteni, camarazi, punkisti.Din pacate sunt doar niste betivi jalnici cu atitudine anti-punk. Iar punk inseamna chiar "atitudine", o atitudine "altfel", ostila conventiilor, uniformizarii si plafonarii.

Probabil vor sa fuga de clisee si ocolesc exact adevarul, profunzimea pe care niciodata nu au atins-o. De fapt nu exista "o profunzime" pentru ca nu exista limite, dar ei cred ca nu exista nimic. Ei nu simt nimic.

Intr-adevar cel mai important lucru este cum gandesti. Dar imediat intervine ce faci. Daca nu faci nimic, degeaba gandesti. Pentru ei nu conteazxa cum te imbraci, ce muzica asculti, ce vorbesti. Ei se cred punkisti pentru ca asa gandesc, mai bine zis-asa viseaza.

Degeaba vor sa se evidentieze prin ceea ce gandesc, telepatia nu e la indemana tuturor, nimeni nu le citeste gandurile daca nu sunt in stare sa scoata doua vorbe sau macar un urlet de neputinta. Ca punkisti ce se cred, vor haine de firma si adidasi cat mai comozi.

Problema lor principala e sa nu se mai imbrace ca niste punkisti, ba chiar sa fie cat mai normali. Si datorita lor, din pacate, punk-ul devine ceva normal. Ceva acceptat de societate. Dar asemenea pseudo-punkisti sunt mai naivi decat hipiotii daca isi inchipuie ca lumea in care traiesc accepta altceva decat tiparele pe care le impune. Dar cum sa accepte realitatea ca ei insisi au (re)devenit un simplu sablon?

Orice crima e permisa daca o face majoritatea. Societatii nu-i pasa ca tu te autointitulezi punkist, antisocial sau anarhist atata timp cat nu o deranjezi cu nimic. "Punkistii in converse" nu sunt altceva decat simpli capitalisti.

Pseudo-punkistii habar nu au ca "moda punk" simbolizeaza ceva. Pentru ei a fost o intamplare ca punkistii au ales bocanci, tinte, petice, lame de ras, ace de siguranta. Spun ca n-au prejudecati, ca se imbraca cum vor, dar in realitate urasc "moda punk" pentru ca nu inteleg nimic, ei fiind primii carora li se pare ciudata.

Nu credeam sa ridic in slavi "moda punk" deoarece a devenit un kitsch oribil, dar abia acum observ cine sunt vinovatii. Ei isi gasesc personalitatea in converse si haine "punk" cumparate din malluri. Asta ii reprezinta. Nu haina il face pe om, nu gecile cu patchuri si tinte, lanturile si bocancii au facut punkistii, ci oamenii care le-au purtat, le-au transformat in "moda punk"-un simbolal rebeliunii, al protestului. Datorita acelor oameni "moda punk" reprezinta ceva: ura, nesupunere, violenta, disperare, razbunare impotrica sistemului capitalist care ne subjuga pe toti. Dar pseudo-punkistii din jurul meu nu sunt disperati, sunt chiar foarte multumiti pentru ca nu ii deranjeaza nimic. Pentru ei lucrurile ar merge chiar minunat daca politia nu i-ar amenda pentru baut mintiile in public. Iar daca ar pune-o si de un viol mic, poate ca ar fi in culmea fericirii.

Vai, cat de rai sunt sau vai, cat de nemernici sunteti! Oamenii astia de cacat au ales punk-ul deoarece au fost respinsi de ceilalti ca incapabili. Mai nou punkistii nu mai asculta punk, asculta drumm'n'bass, nu merg la concerte punk, merg la "techno party", iar cand totusi merg la un concert "punk" merg la un concert sponsorizat de coca-cola, mcdonalds, mtv si alte corporatii, concert la care canta trupe care niciodata nu au avut vreo legatura cu punk-ul sau daca au avut candva de mult acum sunt sell out. Punkistii nu sprijina concertele DIY, prefera sa dea 60 de lei pentru un concert cu un mosneag care a cantat vreo doi ani cu Ramones in tinerete si acum este sell out, decat sa mearga la un concert care are intrarea de 10 ori mai mica si unde canta trupe foarte ok care nu s-au vandut sistemului capitalist.

Pseudo-punkistii nu au ce cauta AICI, in afara societatii, printre cei care vor si sunt mandri sa poarte bocanci, printre cei care nu vor si sunt mandri sa nu se adapteze.

Asemenea oameni sunt o pata infecta chiar si in lumea mizerabila a punkului. Asemenea oameni se caca pe ei tocmai cand lumea se intoarce cu fundul in sus. Asa ca se sufoca in propria murdarie si neputinta si ajung sa traiasca in simbioza cu materiile fecale.

"Moda punk" ma ajuta sa nu fiu confundat cu toti cacatii din jurul meu. Punk-ul e doar o riposta, nu e o solutie; e cel mult un alt drum spre o alta destinatie. Si nu ne putem multumi doar cu atat.

Daca vrem sa traim, daca vrem sa evitam resemnarea, avem datoria sa transformam punk-ul intr-o revolutie, deoarece evolutia naturala a noastra ca indivizi a fost de mult stopata si inlocuita cu involutia si autodistrugerea. Iar singura revolutie adevarata si singura posibila e utopica Anarhie. Restul e politica, e cacat.

FACETI PUNK-UL DIN NOU O AMENINTARE!

Memorile unui anarhist din România

2009-05-15T23:27:00.001+03:00

Despre nici o alta ţară europeană nu se ştie atât de puţin în privinţa mişcării anarhiste şi anarho-sindicaliste cât se ştie despre România. Deşi învecinată la sud cu Bulgaria unde mişcarea a atins una dintre cele mai extinse, mai numeroase si mai durabile influenţe sociale (ca în final sa fie trecută în ilegalitate şi distrusă de către dictatura naţionalistă şi mai apoi de către comunişti), influenţa anarhismului a rămas întotdeauna redusă în România. Până în prezent studiile arată că perioada 1907-1916 este aceea în care mişcarea anarho-sindicalistă a atins cel mai înalt punct din dezvoltare aici. În special, în centre industriale ca Ploieşti, Galaţi şi Brăila majoritatea muncitorilor s-au organizat pe principii sindicale revoluţionare, au publicat reviste anarho-sindicaliste si au dus lupte pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă prin metode de acţiune directă. S-a dovedit că mai înainte au existat încă din 1896 cercuri anarhiste explicite în oraşe ca Iaşi şi Bucureşti, cel mai adesea parte din partidul social democrat. O imagine asupra naşterii anarhismului românesc ne este oferită de viaţa şi memoriile lui Zamfir C. Arbure, „Temniţa şi exil”.

Arbure, numit în anumite reviste şi lucrări şi Arbore, precum şi cunoscut sub pseudonimul Ralli, s-a născut la 14 noiembrie 1848 în Cernăuţi (pe atunci Austro-Ungaria, astăzi Ucraina) într-o familie înstărită. La vârsta de 17 ani merge să studieze la Moscova, capitala Rusiei condusă despotic de ţar. După ce fusese aproape apolitic până atunci, este arestat în urma unui atentat eşuat asupra ţarului, împreună cu alţi studenţi după un raid masiv şi este închis în temniţă. Acolo începe procesul politizării sale pe care el îl descrie în memoriile sale alături de realitatea deprimantă a Rusiei ţariste şi omniprezenta poliţiei secrete. Zamfir Arbure se alătură mişcării social-revoluţionare narodnice care ducea o luptă armată neîncetată cu mari pierderi de vieţi omeneşti împotriva regimului ţarist şi a guvernatorilor acestuia. Cunoaşte personal pe Sergei Necaev şi puţin după aceea pe Alexander Herzen. Datorită presiunilor urmăririi autorităţilor ruse Zamfir se mută în 1870 la Zurich şi apoi la Geneva unde devine un colaborator activ al lui Michail Bakunin. Cunoaşte personal şi cooperează cu Eliseé Reclus şi Peter Kropotkin. Ralli, cum este numit în Geneva conduce o editură, publică şi distribuie scrieri social-revoluţionare şi anarhiste. În 1875 apare primul număr din Rabotnik (Muncitorul), prima publicaţie social-revoluţionară rusă în format de ziar. Printre alte numeroase contribuţii scrie şi o carte despre comuna din Paris şi este de asemenea activ în organizarea mişcării. Este membru al Internaţionalei Întâi, susţinător al grupării anarhiste şi activează în Federaţia Jura. Împreună cu anarhistul italian Errico Malatesta traduce în spaniolă o scrisoare a lui Bakunin şi intenţionează să participe în 1874 alături de cel dintai la revolta spaniolă. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă. Cu timpul, relaţia sa cu Bakunin se răceşte. Pe de altă parte, legăturile sale cu Reclus nu vor înceta. Cu puţin timp înainte de a muri în 1905, Reclus îl va vizita pe Arbore care se va fi mutat în Bucureşti. După întoarcerea sa în Rusia ţaristă, se stabileşte în Basarabia unde continuă să fie activ în mişcarea social-revoluţionară. Printre altele încearcă să treacă peste graniţă în Rusia 100 de arme ascunse în cărţi cu scopul de a susţine rezistenţa armată. În acelaşi timp preocuparea lui principală este să lupte împotriva puternicului antisemitism şi naţionalism larg răspândit în cadrul partidului social democrat şi chiar în rândul mişcării muncitoreşti din România. La momentul respectiv situaţia unei Basarabii, subiect al jocului geopolitic dintre România şi Rusia, era principala temă de discuţie în societate. Până în 1812 Basarabia aparţinuse principatului Moldovei (şi astfel României), apoi fusese anexată de către ruşi în 1917 şi din nou revenise la România ca urmare a revoluţiei din Rusia. După cel de-al doilea război mondial, în care România participă de partea naziştilor, Basarabia devine din nou parte a Uniunii Sovietice.

Astăzi Basarabia este împărţită în Republica Moldova şi o parte din Ucraina. Împotriva naţionalismului rus şi a intenţiilor anexioniste româneşti, Arbure a promovat ideea unei Basarabii independente de cele două state. Arbure călătoreşte prin România şi astfel ajunge să ţină un discurs în septembrie 1914 în clubul muncitoresc din Bucureşti. În plus, publică un mare număr de articole în diferite ziare socialiste. Pe lângă activitatea din cercurile socialiste şi anarhiste, Arbure se face cunoscut prin studiul aprofundat al geografiei Basarabiei, o pasiune pe care o împărtăşeşte şi Reclus. Lucrarea sa, "Dicţionar geografic al Basarabiei", apare în 1904 şi este cel dintâi studiu dedicat geografiei basarabene. Are un fiu Dumitru şi două fiice, Ecaterina şi Nina. Ecaterina Arbure se naşte în 1873 şi devine o figură proeminentă a mişcării socialiste, şi apoi a partidului comunist român trecut în ilegalitate. La ordinul lui Stalin este executată în 1937 la Tiraspol. Nina Arbure devine o pictoriţă cunoscută.

Până la vârsta înaintată de 84 de ani Arbure şi-a păstrat convingerile neschimbate. Astfel, va publica articole în revista „Viaţa Basarabiei” din Chişinău până în 1932. Cu toate acestea, nu a putut să se împace cu ţara pe care şi-a ales-o pentru exil, România. Şederea aici a fost prilejul unor astfel consideraţii: „Oriunde îmi arunc în juru-mi privirea, vad ... putregai. Bătrânii şi tinerii, oamenii din societatea cultă precum şi oamenii mulţimii inculte, fierb deopotrivă, în acelaşi cazan, fără a-şi pune măcar chestiunea, ce înseamnă viaţa lor în economia progresului general al omenirii? Trăind în mijlocul societăţei române, eu unul n-am putut să mă contopesc cu această societate. De aceea nici pe mine nimeni nu mă cunoaşte, nici eu nu cunosc pe nimeni. Amici în România eu unul n-am şi n-am avut”. „Legături de prietenie cu nimeni nu mă leagă” spune autorul în primul capitol din „Temniţă şi exil”. În Basarabia şi Rusia existau un scop comun şi un spirit al schimbării pe care nu le regăseşte aici. Aceste memorii care ajung până în 1881 (anul când îi este acordată cetăţenia română) sunt menţionate de binecunoscutul istoric al anarhismului Max Nettlau alături de o altă lucrare memorialistică intitulată „În exil. Amintirile mele” în „Istoria anarhismului”. Nettlau însă critică ambele volume, susţinând că acestea conţin o serie de inexactităţi. Despre ce inexactităţi este vorba nu ni se precizează. Cel de-al doilea volum amintit al lui Arbure descrie viaţa acestuia până în 1896. Astfel, celelalte activităţi însemnate ale sale şi următoarele evenimente sociale, precum şi originea şi dezvoltarea mişcării anarho-sindicaliste nu se găsesc acolo. Sunt încă multe lucruri scrise de el şi despre el - şi despre această etapă a mişcării anarhiste şi social-revoluţionare - care aşteaptă să fie (re)descoperite şi (re)publicate. Nu este un demers facil. Aceasta deoarece dictaturile comuniste din România şi Uniunea Sovietică i-au exilat numeroasele scrieri - mai puţin cele geografice – în sertare bine încuiate. Şi în plus, numărul mare de grafii diferite ale numelui şi ale pseudonimului său îngreunează investigaţia.

De asemenea, ne confruntăm cu fapte care par la o primă vedere contradictorii şi care necesită o interpretare adecvată. De exemplu, se pare că Arbure era în 1920 membru al senatului României reprezentând Basarabia. Care sunt motivele ce au stat la baza acestui fapt rămâne de cercetat. În orice caz, nu poate fi vorba de naţionalism în cazul lui Arbure. Nimeni altul ... antisemitul, istoricul şi liderul partidului naţional democrat de extremă dreaptă din anii 20 şi 30 ai secolului trecut, Nicolae Iorga, a încercat să facă din Arbure un „pionier al unirii Basarabiei cu România” deşi întreaga sa viaţă Arbure a susţinut cauza unei Basarabii autonome. Astăzi, pe urmele acestei mistificări, Arbure este considerat „naţionalist” pe site-ul Bibliotecii Româneşti de Internet, www.biblior.net. În mod similar, fasciştii şi naţionaliştii de astăzi pretind acelaşi lucru. Ei încearcă să îl treacă pe acest ferm internaţionalist socialist în categoria naţionaliştilor în numele unui text laudativ dedicat regelui României pe care aceştia i-l atribuie.

Îşi petrece ultimii ani din viaţă în Bucureşti. Acolo lucrează ca director al biroului de statistică şi scrie pentru numeroase ziare, printre care şi unul pentru copii şi tineret. Pe data de 2 aprilie 1933 se stinge din viaţă în capitala României. Traducerea memoriilor sale „Temniţă şi exil” din limba română în limba engleză este în lucru. O descriere biografică detaliată va fi inclusă. Editura canadiană „Blackcatpress” şi-a exprimat interesul pentru publicarea acesteia. De asemenea, o republicare în limba română este în curs.

Versuine in limba germana şi engleza: www.syndikalismusforschung.info

Invitatie la Festivalul LoveKills #4 (Tabara!!)/Callout for LoveKills Festival #4 (Camp!!)

2009-05-15T23:23:00.000+03:00

Colectivul LoveKills isi propune sa realizeze a patra editie a festivalului LoveKills in vara anului 2009. Vom organiza din nou intrunirea anarha-feminista, insa de aceasta data dorim sa se desfasoare sub forma unei tabere pe parcursul unei intregi sapatamani. Tabara se va tine in munti (in vestul Romaniei, localitatea Socolari), in perioada 27 iulie – 02 august 2009. Experienta ultimelor editii si a impactului lor, mai cu seama in contextul local, ne-au conferit atat motivatia cat si puterea de a continua organizarea acestui eveniment. Consideram si simtim ca asemenea intruniri contribuie la stabilizarea si activarea comunitatii anarha-feministe, in mod special in zona est-europeana. Pasiunea noastra pentru libertate si dorinta noastra de a realiza o societate in care opresiunea patriarhala si violenta nu exista, ne impulsioneaza in a face inca un pas inainte in lupta pentru abolirea patriarhatului! De aceea invitam pe toti cei/ toate cele interesati/e sa ni se alature si sa ne sprijine (vom avea nevoie de mult sprijin!!), pentru a obtine mai multe informatii sa ne contacteze (lovekills@riseup.net). Programul taberei este alcatuit de insasi participantii sai, ceea ce presupune ca toata lumea este invitata sa se inregistreze (in avans desigur) pentru workshop-uri/prezentari/lecturi/expozitii/reprezentatii si asa mai departe...

In solidaritate, Colectivul LoveKills

LoveKills Collective intends to bring about the fourth edition of LoveKills Festival in the summer of 2009. We will organize again the anarcha-feminist gathering, but this time we would like to organize it as a one week camp. The camp will take place in the mountains (west of Romania, Socolari village) between 27 july – 02 august 2009. Our experience with the previous editions and the impact they had, above all in the local context, conferred us not only with the motivation but with the strength to keep on organizing such an event, as well. We believe and we feel that organizing such gatherings contributes to a stabilization and activation of the anarcha-feminist community, especially in the eastern-european area. Our passion for freedom and our desire to achieve a society free of the violent patriarchal oppression are stimulating us in taking another step forward in the struggle to abolish patriarchy! This is why we are inviting everyone interested in joining and supporting us (we will need a great deal of support!!) to contact (lovekills@riseup.net) for further information. The program of the camp is up to the participants to decide and to organize, meaning that everyone is invited to register (in advance of course) for workshops/presentations/lectures/exhibitions/performances and so on….

In solidarity, LoveKills Collective

tricou Recycle Bin + desfacator bere

2009-05-14T22:34:00.001+03:00

tricou Recycle Bin 25 desfacator 5

cd COERCION

2009-05-14T22:30:00.001+03:00

cd COERCION-Demo (punk Romania) 5 lei

cd JATAGAN

2009-05-14T22:22:00.000+03:00

cd JATAGAN-"Doci Ce"(crustmetal Serbia) 10 lei

cd MENTENGUERRA

2009-05-14T22:17:00.000+03:00

cd MENTENGUERRA-Probando el terreno (rap Spania) 3 lei

cd ANTITEDAX

2009-05-14T21:50:00.001+03:00

cd ANTITEDAX-Demo (Spania) 3 lei

cd SENDA DE HONOR

2009-05-14T21:45:00.001+03:00

cd SENDA DE HONOR-Demo 2007 (hardcore Mexic) 5 lei

cd KALAZAAR

2009-05-12T19:47:00.000+03:00

cd KALAZAAR-Back to 80's Demo (anarchopunk Grecia) 3 lei

cd DAILY O.D. split EGOHINE

2009-05-12T19:12:00.000+03:00

cd DAILY O.D.(crusty hardcorepunk Franta) split EGOHINE(crustpunk Franta)5 lei

cd SCHTERN

2009-05-12T19:06:00.000+03:00

cd SCHTERN (hardcore Franta) 3 lei

cd RECYCLE BIN

2009-05-12T19:03:00.000+03:00

cd RECYCLE BIN-Pokemon and the bastards (streetpunk Romania) 15 lei

cd LIBIDO WINS + tape LIBIDO WINS

2009-05-12T18:55:00.000+03:00

caseta LIBIDO WINS-Without Arrows (screamo Ungaria) 7 lei

cd LIBIDO WINS-Q.E.D. (screamo Ungaria) 7 lei

cd OTAKE

2009-05-12T18:51:00.000+03:00

cd OTAKE-Tous Coupables (hardcore/punk Franta) + insigna 20 lei

cd DANCE OR DIE

2009-05-12T18:48:00.000+03:00

cd DANCE OR DIE (ungaria) 5 lei

Tricouri/Maieuri

2009-05-12T18:26:00.000+03:00

Tricou 15 lei

Tricou 15 lei

Maieu 5 lei

Tricou 10 lei

Patchuri

2009-05-12T18:24:00.001+03:00

patch mic 3 lei

Patchuri

2009-05-12T18:16:00.001+03:00

patch mic 3 lei

patch mic 3 lei

back patch 5 lei , tricou 15 lei

patch mic 3 lei

patch mic 3 lei

Patchuri

2009-05-12T18:07:00.001+03:00

patch mic 3 lei

patch mic 3 lei,back patch 5 lei

patch mic 3 lei

patch mic 3 lei

back patch 5 lei,tricou 15 lei

back patch 5 lei

THEIR DEMOCRACY MURDERS…

2008-12-31T16:18:00.000+02:00

On Saturday December 6, 2008, Alexandros Grigoropoulos, a 15-year old comrade, was murdered in cold blood, with a bullet in the chest by the cop Epaminondas Korkoneas of the special guards` police force in the area of Exarchia.

Contrary to the statements of politicians and journalists who are accomplices to the murder, this was not an “isolated incident”, but an explosion of the state repression which systematically and in an organised manner targets those who resist, those who revolt, the anarchists and antiauthoritarians.
It is the peak of state terrorism which is expressed with the upgrading of the role of repressive mechanisms, their continuous armament, the increasing levels of violence they use, with the doctrine of “zero tolerance”, with the slandering media propaganda that criminalises those who are fighting against authority.

It is these conditions that prepare the ground for the intensification of repression, attempting to extract social consent beforehand, and arming the weapons of state murderers in uniform that are targeting the people who fight, the youth, the damned who are revolting in the entire country.
Lethal violence against the people in the social and class struggle is aiming at everybody’s submission, serving as exemplary punishment, meant to spread fear.

It is the escalation of the generalized attack of the state and the bosses against the whole of society, in order to impose more rigid conditions of exploitation and oppression, to consolidate control and repression. An attack that is reflected everyday on poverty, social exclusion, the blackmail to adjust in the world of social and class divisions, the ideological war launched by the dominant mechanisms of manipulation (the mass media). An attack which is raging in every social space, demanding from the oppressed their division and silence. From the schools’ cells and the universities to the dungeons of waged slavery with the hundreds of dead workers in the so-called “working accidents” and the poverty embracing large numbers of the population… From the minefields in the borders, the pogroms and the murders of immigrants and refugees to the numerous “suicides” in prisons and police stations… from the “accidental shootings” in police blockades to violent repression of local resistances, Democracy is showing its teeth!

In these conditions of fierce exploitation and oppression, and against the daily looting and pillage that the state and the bosses are launching, taking as spoils the oppressed people’s labour force, their life, their dignity and freedom, the accumulated social suffocation is accompanying today the rage erupting in the streets and the barricades for the murder of Alexandros.

From the first moment after the murder of Alexandros, spontaneous demonstrations and riots appear in the centre of Athens, the Polytechnic, the Economic and the Law Schools are being occupied and attacks against state and capitalist targets take place in many different neighbourhoods and in the city centre. Demonstrations, attacks and clashes erupt in Thessaloniki, Patras, Volos, Chania and Heraklion in Crete, in Giannena, Komotini, Xanthi, Serres, Sparti, Alexandroupoli, Mytilini. In Athens, in Patission street -outside the Polytechnic and the Economic School- clashes last all night. Outside the Polytechnic the riot police make use of plastic bullets.

On Sunday the 7th December, thousands of people demonstrate towards the police headquarters in Athens, attacking the riot police. Clashes of unprecedented tension spread in the streets of the city centre, lasting until late at night. Many demonstrators are injured and a number of them are arrested.

From Monday morning until today the revolt spreads and becomes generalized. The last days are full of uncountable social events: militant high school students’ demonstrations ending up -in many cases- in attacks against police stations and clashes with the cops in the neighborhoods of Athens and in the rest of the country, massive demonstrations and conflicts between protestors and the police in the centre of Athens, during which there are assaults in banks, big department stores and ministries, siege of the Parliament in Syntagma square, occupations of public buildings, demonstrations ending in riots and attacks against state and capitalist targets in many different cities.

The attacks of the police against youth and generally against people who are fighting, the dozens of arrests and beatings of demonstrators, and in some cases the threatening of protestors by cops waving their guns, as well as their cooperation with the fascist thugs -like in the incidents of Patras, where cops together with fascists charged against the rebels of the city-, are the methods in which the state’s uniformed dogs are implementing the doctrine of “zero tolerance” under the commands of the political bosses in order to suppress the wave of revolt which was triggered last Saturday night.

The terrorism by the police occupation army is completed by the exemplary punishment of those who are arrested and now facing severe accusations leading to their imprisonment:
In the city of Larisa, 8 persons arrested are prosecuted with the “anti”terrorist law and were imprisoned facing charges for “criminal organization”. 25 immigrants who were arrested during the riots in Athens face the same charges as well. Also in Athens, 5 of the arrested on Monday were imprisoned, and 5 more who were arrested Wednesday night are in custody and will be taken in front of a prosecutor next Monday, facing felony charges.

At the same time, a deceitful propaganda war is launched against the people fighting, paving the way for repression, for the returning in the normality of social injustice and submission.

The explosive events right after the murder caused a wave of international mobilization in memory of Alexandros and in solidarity with the revolted who are fighting in the streets, inspiring a counter-attack to the totalitarianism of democracy. Concentrations, demonstrations, symbolic attacks in greek embassies and consulates and other solidarity actions have taken place in cities of Cyprus, Germany, Spain, Denmark, Holland, G. Britain, France, Italy, Poland, Turkey, USA, in Ireland, Sweden, Switzerland, Australia, Slovakia, Croatia, Russia, Bulgaria, Rumania, Belgium, N. Zealand, Argentina, Mexico, Chile and elsewhere.

We continue the occupation of the Polytechnic School which started on Saturday night, creating a space for all people who are fighting to gather, and one more permanent focus of resistance in the city.

In the barricades, the occupations, the demonstrations and the assemblies we keep alive the memory of Alexandros, but also the memory of Michalis Kaltezas, of Carlo Giuliani, Michalis Prekas, Christoforos Marinos and of all the comrades who were murdered by the state. We don’t forget the social-class war in which these comrades fell and we keep open the front of a total refusal to the aged world of Authority. Our actions, our attempts are the living cells of the insubordinate free world that we dream, without masters and slaves, without police, armies, prisons and borders.

The bullets of the murderers in uniform, the arrests and beatings of demonstrators, the chemical gas war launched by the police forces, the ideological attack of Democracy not only cannot manage to impose fear and silence, but they become for the people the reason to raise against state terrorism the cries of the struggle for freedom, to abandon fear and to meet –more and more every day, youth, high school and university students, immigrants, jobless, workers- in the streets of revolt. To let the rage overflow and drown them!

THE STATE, THE BOSSES, THEIR THUGS AND THEIR LACKEYS ARE MOCKING US, ROBBING US AND KILLING US!

LET’S ORGANISE, COUNTER-ATTACK AND SMASH THEM!

THESE NIGHTS BELONG TO ALEXIS!

CONCENTRATION FOR SOLIDARITY TO THE ARRESTED AT EVELPIDON COURTHOUSE: MONDAY, 15 DECEMBER 2008, 9am

IMMEDIATE RELEASE OF ALL THE ARRESTED

We are sending our solidarity to everyone occupying universities, schools and state buildings, demonstrating and clashing with the state murderers all over the country.

We are sending our solidarity to all comrades abroad who are mobilizing, transferring our voice everywhere. In the great battle for global social liberation we stand together!

The Occupation of the Polytechnic University in Athens,
Friday, December 12, 2008

The assembly of the Occupation takes place everyday at 8pm in the Polytechnic.

blog: http://katalipsipolytexneiou.blogspot.com/

email: katalipsipolytexneiou@gmail.com

online radio: http://147.102.219.129:8000/live

http://balkans.puscii.nl/?q=content/their-democracy-murders%E2%80%A6-communique-polytechnic-university-occupation-0

Statement of Nikos R., a friend of Alexandros

I go to the first year of high school at Psychiko Public High School. I knew Alexandros, or Gregory (the pet name we used for him, from his last name) since 4th grade in elementary school. We used to go to the same school. Until the first year of middle school we didn't keep close company. From the first year of middle school however, until yesterday when they killed him, we were close friends.

Yesterday 12-6-2008 were you with Alexandros?

Yesterday around 5:50 p.m. I went with a friend from next door to Larisis Station. Before I went there, however, I had spoken with Alexandros. He told me that he was going to go to a polo match... I told him to call me when the match was over so we could meet at Mesolongi Street, in Exarcheia. He was going to go to the match with his friend Nikos F. and P. Ch. At regular intervals we used to meet there. We planned to go to Faros Psychikou, to find our friends from our old schools and go do something together because yesterday I celebrated my name day.

In the end, Alexandros called you when the match ended. Where was he going to go?

Yes, he called me and told me to start out and he would set out as well from the athletic field... From what I see on my cell phone the call from Alexandros happened at 7:10 p.m.

When did you meet with Alexandros on Mesolongi Street in Exarcheia?

I don't remember exactly. About 45 minutes before the incident. From my friend's house I went by foot. I went up Ipeirou (if I am not mistaken), then right to the Museum, left up on Stournari up to the square on the right, and 10 meters afterwards is Mesolongi. I waited for him 3 to 4 minutes.

When he came what did you do?

When he came we went to a convenience store 10 meters further up and we bought something to eat and two soft drinks... We went back again to the sidewalk on Mesologgiou Streeet to eat and talk.

Where exactly did you sit?

We sat there by the entrance of an apartment building at the intersection of Mesolongi and Tzavella, on the left side where we were watching Zoodochou Pigis Street. There they have three railings on the walkway where you can sit. We sat there. (At this point they show the witness a printed map of the area.) We ate the things we had bought and suddenly, as we were talking, we heard a somewhat loud bang. Near enough to us that we could hear it, but far enough away that we couldn't figured out what had happened. We didn't pay any attention...

Did you see light accompany the bang that you described to me?

No, because from the direction where we heard the bang, we didn't have visual contact, because there was a wall in front of us... In order to see what happens on Navarinou Street you have to leave down the middle of the walkway of Tzavella Street.

After a minute and a half we heard about 4 or 5 passers by "the cops are coming, something happened...". So out of curiosity, Alexandros and I went to the middle of Tzavella Street to see what had happened. A distance of 2 to 3 meters away... When we went out into the middle of the walkway we saw from a distance of 15 to 20 meters two police officers. They were right at the intersection of Zoodochou Pigis and Tzavella. One was taller than the other. Next they stopped at the intersection of the two streets... In front of us there was no one else. Alexandros was in front of me and I was behind and to the right of them. When the police stopped at Zoodochou Pigis and Tzavella, they had their hands, left or right I don't remember, on their weapons which were in their holsters which hang from the belt. Someone from behind me tossed an empty plastic bottle and naturally it did not reach the police. I forgot to tell you that when I saw the police, they started to curse at me and Alexandros, saying "We will f... the Virgin Mary, come here and I'll show you who is the tough guy" and things like that. The guys behind us were yelling "get back" and "go to hell..." at the police...

When someone threw the plastic bottle, the police, both of them if I am not mistaken, took their weapons out of their holsters, aimed in front of them, that is towards the place where I, Alexandros and the other person were, and three continuous shots were heard. I forgot to tell you that I am sure that one of the two police officers held his weapon with both hands. I saw then - and I am absolutely sure - that the police weren't shooting either towards the sky or towards the ground. They aimed towards our location and fired!

Alexandros fell down, if I am not mistaken on the first or second gunshot, surely anyways before the third... Afterwards, I didn't know what was going on. People were yelling and some people lifted up Alexandros' shirt. I saw that he had a hole in the middle of the chest and a little towards the heart. There was blood from the wound...

Let me tell you also that the police who fired, when they saw Alexandros fall, they left. I don't remember which direction... Then the ambulance came and took Alexandros, dead. I say this because he didn't have a pulse and there was blood coming from his mouth...

What light was there in the place where you described the incident?

Even though night had fallen, there was light from the street lamps on the poles which shines and also from the shops... Only one lamp wasn't working, to the left of Alexandros...

Do you want to tell us something else from everything you know?

The only thing I want to tell you is that they didn't kill Alexandros. They murdered him in cold blood...

Aproape de realitate

2008-12-21T15:05:00.000+02:00

Trezeste-te pana nu e prea tarziu

Nu mai alerga dupa himere

Sufletul tau inmormantat

Iti cere sa-l salvezi de umbrele indoielii

Lupta pentru drepturile tale

Spune-ti deciziile radicale

Numai asa vei reusi

In sperantele tale

Nu astepta ajutorul nimanui

Bazeaza-te pe propriile forte

Poti si singur

Sa-ti risipesti necazurile

Urmeaza-ti calea pe care ai ales-o

Sa nu-ti fie rusine

Si nu uita in lumea asta

Nu esti singurul care plange

Sa te accepti pe tine insuti

Sa-ti spui gandurile

Prin vorbele tale

Si sa le faci

Prin faptele tale

Atunci sufletul tau va exista

preluat din URA numarul 10